Bradul de craciun – un moft sau o necesitate ?

Ma gandeam la crestinii dintâi, cum nu depășeau limita dinainte stabilită, ce erau consecvenți și dacă era nevoie mureau pentru asta. A fost Daniel care nu s-a închinat și nu a dat doi bani pe obiceiurile străine în cele mai mici detalii (o mâncare, băutură, decrete prezidențiale, etc) apoi martirii a căror nume a rămas neinteresant tocmai din această cauză: că nu s-au aliniat lumii respectându-i principiile.

 

Creștinii întodeauna erau altfel decât restul lumii, aveau responsabilitatea și privilegiul de a fii numiți fii Dumnezeului celui prea Înalt și le era de ajuns. Iar cei care se încuscreau cu străini, deci implicit le prelua obiceiurile după puteri aveau de suferit. Noi suferim vremea denumită "căldicel" și asta ne este caracteristica: nici da, nici nu, ci între.

 

Dar de ce ar fi greșit Bradul ?

“Toți îl au în casă, așa se poartă, dacă ăia au, noi de ce n-am avea ?” replicile noastre vechi și noi.

Un dumnezeu străin ?

De unde provine bradul ? Are vreo legătură cu principiile biblice ? Ne ajută cu ceva că-l avem în casă ? E necesar unei familii creștine pentru bunăstare, fericire ? Toate lucrurile de pe lumea asta nu ne poate da fericirea, de ce ar face-o un lucru ? Însuși ideea de la care pornește e păgână, și pe lângă brad mai vedem și un Moș iar pe lângă moș alte povestiri care leagă obiceiurile de Isus și dumnezeire. Așa ne justificăm noi creștinismul.

 

Și pentru a ne alinia trendului am împodobit și noi bradul. Dar ce era de făcut ? Nu îmi doresc să impun familiei mele conceptele cu sila. Trăim într-o societate liberă în timpuri grele. Cineva răcnește ca un leu și caută să ne dezrădăcineze din pământul viu – seva noastră spirituală.

 

 

Uite ce poți cumpăra cu 50 euro în străinătate: brad artificial + instalație + globuri. În România cred că sunt mai scumpe.