Mitocania parlamentarilor !
Și-au votat pe ascuns pensii mai mari, desi vegeteaza pe banii nostri in Parlament
Cu două luni înainte să-şi încheie mandatul,
parlamentarii au avut grijă să-şi mărească, pe ascuns, pensiile.
Plusul, care în unele cazuri ajunge şi la 2.000 de lei, a fost votat în
unanimitate. Nu în plen însă, ci în cerc restrâns, într-o şedinţă a
conducerii celor două Camere, pe 24 septembrie, ziua în care mesajul
preşedintelui Băsescu a monopolizat atenţia.
Profitul
este însă mult mai mare pentru cei 135 cu funcţii. Astfel, pensia lui
Nicolae Văcăroiu (PSD), preşedintele Senatului, creşte de la 5.230 de
lei la 7.644 de lei, după trei mandate. Aflat la primul mandat,
preşedintele Camerei, Bogdan Olteanu (PNL), porneşte astfel de la un
minimum de 4.586 de lei, faţă de 3.139 de lei cât avea asigurat înainte.
Un
vicepreşedinte al Senatului ca PRM-istul Corneliu Vadim Tudor sau
PSD-istul Doru Ioan Tărăcilă sare de la 5.232 de lei la 6.497 de lei.
Cu două mandate la activ, un fost vicepreşedinte al Senatului, ca
Teodor Meleşcanu (PNL), trece de la o potenţială pensie de 4.185 de lei
la 5.197, în timp ce un senator cu trei mandate, ca Vasile Blaga (PDL),
urcă la 5.595 de lei de la 5.232.
PLĂTIŢI DUBLU
Deputăţia la peste 60 de ani devine mană cerească
Pe
lângă plusul de câteva milioane asigurat pentru momentul pensionării,
aleşii s-au gândit şi la cei care au depăşit 63 de ani, dar nu vor
părăsi parlamentul. Dacă până acum, exista o prevedere potrivit căreia
„pensia de parlamentar nu se acordă simultan cu indemnizaţia”, în
şedinţa din 24 septembrie, aceasta a fost abrogată.
În aceste
condiţii, orice parlamentar care îndeplineşte condiţiile de pensionare,
la termen sau chiar anticipat, poate cere atât pensia specială, cât şi
indemnizaţia la zi (6.994 de lei), umflându-şi astfel substanţial
venitul.
sursa [mai multe aici]

Comentarii
Trimiteți un comentariu
Vă rugăm să respectați regulile de bun simț. Mulțumesc.