Cine caută, găsește. Cel flămând și însetat după neprihănire este săturat. Cu cât dorința din inima ta de a-L căuta pe Dumnezeu e mai înflăcărată cu atât Domnul oferă o înțelegere mai profundă a voii Sale revelate prin Cuvântul Său.
La început avem parte de lapte duhovnicesc, dar cei perseverenți care citesc zilnic au parte de masa consistentă abia după ce au crescut iar Cuvântul a prins rădăcini în ei (cu cât practici mai mult ceea ce ți se revelează cu atât primești mai multă Lumină). O înțelegere adecvată a Cuvântului lui Dumnezeu se reflectă în faptele omului.
De aceea nu există așteptări de la cei ce tratează superficial părtășia cu Domnul în cămăruță. Dacă Dumnezeu Și-a făcut partea dăruind lumii ce a avut mai de preț, pe Fiul Său ca să moară în locul nostru pentru ca noi să avem Viața, binecuvântat este cel care Îl pune pe EL ca prioritate.
Intre Petru si Iuda au fost diferente foate mari.
Iuda a fost posedat, satana a intrat în el, și de Petru s-a folosit satana dar doar printr-un gând atunci când Domnul i-a zis că nu e gândul lui. Petru a avut acel test (pentru care S-a rugat Domnul) pentru cizelarea caracterului său (eradicarea mândriei și a încrederii în forțele proprii) ori Iuda a progresat în neascultare cu toate că Domnul îi acordă șansa de reabilitare de nenumărate ori și îi spune exact ce gândește arătându-i că Domnul știe de fățărnicia sa și totuși el continuă să se complacă în această stare pune întrebarea Oare eu voi fi trădătorul după ce știa sigur că despre el vorbește și nu cade la picioarele Domnului să-și recunoască caracterul și planul infect. Iuda n-a avut o cădere mare dintr-o dată, ci ascultări progresive de diavol, a început cu banii și a sfârșit cu trădarea. Poate că intenția lui în esență ar fi fost bună dar iadul e pavat cu intenții bune. S-a trezit cam târziu. Petru a fost confuz, Domnul îi spusese să-și cumpere sabie și a crezut că e o lecție de aceeași natură ca cea cu mersul pe ape și cum el e omul inițiativei a făcut primul pasul din instinct i-a tăiat urechea lui Mahlu. Dar mai târziu Domnul îl învață lecția dragostei: Petre Mă iubești ?
Dar tuturor celor care L-au primit, adică celor care cred în Numele Lui, le-a dat autoritatea să se facă copii ai lui Dumnezeu. Născuți nu din sânge, nici din voia firii lor, nici din voia vreunui om, ci din Dumnezeu.
Să luăm un tată cu doi fii. Presupunem că fiul mai mare n-a făcut niciodată nimic pentru tatăl său, ci s-a mulțumit ca tatăl să facă totul pentru el. El a învățat din copilărie ca părinții să-i ofere totul iar el, în schimb, să nu facă nimic pentru ei. Tatăl lui a muncit din greu și s-a sacrificat mult pentru el și viitorul lui, iar el n-a înțeles niciodată nici măcar că trebuie să-i fie recunoscător. Când s-a făcut mare, el a crezut că părinții n-au avut altă menire decât să-l crească. El n-a înțeles că le datora ceva și că trebuia să întrețină legătura cu ei. Apoi, să ni-l imaginăm pe fiul mai mic tocmai invers. El a înțeles întodeauna tot ce au făcut părinții pentru el. El pentru fiecare gest al dragostei lor era foarte recunoscător și căuta să le facă totul pe plac. Și cum anii se scurgeau, el era tot mai aproape de inima lor. Relația acestuia fiu era foarte mare și apropiată cu tatăl său, chiar și atunci când a trebuit să plece de acasă, ea a rămas de nezdruncinat. El era conștient de îndatorirea sa și a știut că orice ar fi căutat să facă pentru ei, tot nu putea să le recompenseze îndeajuns pentru dragostea lor jertfitoare.
Acești doi frați au fost doar fii ai aceluiași tată, și totuși, ei s-au deosebit în mod fundamental unul de altul. Primul a rupt orice legătură cu tatăl său, deși i-a datorat lui existența și, cu toate că acest părinte s-a jertfit mult până l-a crescut. Nu tatăl l-a abandonat și nu el l-a dezmoștenit, ci acesta singur s-a exclus.
