Dacă ai fi singurul om de pe Terra cu siguranță ai avea mai puține griji pentru că nu ai mai folosi atribute de genul: mic, mare, înalt, gras, urât, frumos, etc.
Pentru că uitându-te în oglindă nu vei mai putea spune că ești urât pentru că nu ai cu cine să te compari. La fel când îți măsori înălțimea sau atunci când te pui pe cântar. Cu siguranță vei fi mai ușurat. Viața ar fi mai simplă.
Iar mulți dintre noi ne pierdem mult timp cu astfel de fleacuri. Sunt lucruri relative. Ești inteligent datorită faptului că ai un IQ peste medie. Ești înalt dacă ai o înălțime peste medie. Iar această medie e determinată de înălțimea tuturor oamenilor. Sau majoritatea lor. Iar această medie se schimbă în timp. Astfel azi te bucuri că ești printre cei mai înalți dar mâine te întristezi că toți tinerii te întrec în înălțime.
Sunt griji fără sens.
Forțez puțin nota spunând că :
- atunci când te compari cu ceilalți uitându-te la situația ta financiară, tu îți faci rău cu mâna ta. Te întristezi când vezi că nu ai bani. E tot un lucru relativ la ceva. Dacă te compari cu cei din Africa te poți considera bogat dacă ai apă potabilă. Iar dacă vei crede că fericirea constă în depășirea mediei mondiale a venitului te înșeli din nou. Doar confortul tău va spori. Exemplele de oameni bogați de la știri e argumentul în acest sens.
- te compari cu ceilalți gândindu-te că n-ai un acoperiș al tău. Tot tu îți faci rău. Pentru că depinde unde trăiești. Dacă mergi în zonele sărace vei vedea că ești bogat.
Acum știu că astfel de comparații sunt doar o metodă folosită de oameni pentru a împopoțona pe cineva. Pentru a face delimitări între noi. Dacă alegi să gândești ca majoritatea oamenilor, atunci compară-te cu ei. Dar prefer un etalon global. Prefer să văd lucrurile din perspectiva Celui care le-a creat.
Poți continua citirea
The Great Delusion: Why Seeking a Political Savior is the Error of Judas
Vestea Buna venita prin Hristos Rezumat
Isus vs. Trump: Între Împărăția Cerurilor și Mesianismul Politic
Străjeri în Noaptea Amăgirii: Curajul de a Aștepta Adevărata Victorie
Paradoxul biruinței prin înfrângere: punctul culminant al istoriei mântuirii
Vestea Buna venita prin Hristos Rezumat
Isus vs. Trump: Între Împărăția Cerurilor și Mesianismul Politic
Străjeri în Noaptea Amăgirii: Curajul de a Aștepta Adevărata Victorie
Paradoxul biruinței prin înfrângere: punctul culminant al istoriei mântuirii
Domnul Isus e SALVATORUL acestor zile !
🔹 1. Nimeni nu poate sluji la doi stăpâni Matei 6:24 – „Nimeni nu poate sluji la doi stăpâni… Nu puteți sluji lui Dumnezeu și lui mamon...
Articole Populare
-
Un pastor ce a studiat teologia la CHRISTIAN LIFE COLLEGE, U.S.A, domnul Ioan Nelu Pop face niște afirmații pe Facebook : Vladmir I. Pu...
-
Dacă ai crescut auzind despre „Împărăția lui Dumnezeu”, probabil că mintea ți-a zburat involuntar spre imagini de epocă: castele medievale...
-
În agitația lumii moderne, suntem adesea tentați să credem că viața este o luptă continuă, un mecanism complicat pe care trebuie să îl g...
-
Într-un amfiteatru de teologie, un profesor a pus odată o întrebare-capcană : „Care a fost tema centrală a predicării lui Iisus?” Doar tr...
-
Raspunsuri ConQUIZtador - Quiz de intrare - 21 ianuarie 2012 Ce procent din fierul conţinut în legume este absorbit de către organism?...