Principalul vinovat e Dumnezeu ?
De ce dăm vina pe Dumnezeu ?
Ni se pare într-un sens că toți oamenii sunt copiii lui Dumnezeu pentru că toți Îi datorează Lui existența și fiindcă EL este Creatorul și Susținătorul tuturor. Dacă așa stau lucrurile, atunci cum a putut Ioan să spună că cei ce nu L-au cunoscut și nu L-au primit pe Cristos și-au pierdut dreptul de a fi copii ai lui Dumnezeu în pasajul următor:
Noi nu putem reflecta asupra acestei probleme decât în termenii noștri omenești, pentru că ei sunt singurii termeni în care putem gândi. Comentatorul W. Barclay ne-a adus următoarea analogie care ne va ajuta foarte mult ca să înțelegem lucrul acesta.
Să luăm un tată cu doi fii. Presupunem că fiul mai mare n-a făcut niciodată nimic pentru tatăl său, ci s-a mulțumit ca tatăl să facă totul pentru el. El a învățat din copilărie ca părinții să-i ofere totul iar el, în schimb, să nu facă nimic pentru ei. Tatăl lui a muncit din greu și s-a sacrificat mult pentru el și viitorul lui, iar el n-a înțeles niciodată nici măcar că trebuie să-i fie recunoscător. Când s-a făcut mare, el a crezut că părinții n-au avut altă menire decât să-l crească. El n-a înțeles că le datora ceva și că trebuia să întrețină legătura cu ei. Apoi, să ni-l imaginăm pe fiul mai mic tocmai invers. El a înțeles întodeauna tot ce au făcut părinții pentru el. El pentru fiecare gest al dragostei lor era foarte recunoscător și căuta să le facă totul pe plac. Și cum anii se scurgeau, el era tot mai aproape de inima lor. Relația acestuia fiu era foarte mare și apropiată cu tatăl său, chiar și atunci când a trebuit să plece de acasă, ea a rămas de nezdruncinat. El era conștient de îndatorirea sa și a știut că orice ar fi căutat să facă pentru ei, tot nu putea să le recompenseze îndeajuns pentru dragostea lor jertfitoare.
Acești doi frați au fost doar fii ai aceluiași tată, și totuși, ei s-au deosebit în mod fundamental unul de altul. Primul a rupt orice legătură cu tatăl său, deși i-a datorat lui existența și, cu toate că acest părinte s-a jertfit mult până l-a crescut. Nu tatăl l-a abandonat și nu el l-a dezmoștenit, ci acesta singur s-a exclus.
Tot astfel stau lucrurile și cu Tatăl nostru ceresc. Noi toți Îi datorăm Lui existența și întreținerea. El a creat pentru noi pământul și tot ce-i pe el, și după ce ni le-a dat în stăpânire, ne-a spus evanghelistul Ioan, oamenii nu au vrut să-L mai cunoască. Nu Dumnezeu i-a părăsit și nu EL i-a dezmoștenit, ci ei singuri s-au exclus dinaintea Lui, întorcându-I spatele.
Ți-e greu ? O duci greu ? Nu EL e de vină că tu ai ajuns în starea asta. Nu EL e de vină pentru tot răul ce se întâmplă în jurul tău. “
„du-te şi să nu mai păcătuieşti, ca să nu ţi se întâmple mai rău” (Ioan 5:14) [semnifică faptul că prima boală a venit peste el datorită păcatului şi ceva mai rău va veni dacă el va continua în păcat]
Ni se pare într-un sens că toți oamenii sunt copiii lui Dumnezeu pentru că toți Îi datorează Lui existența și fiindcă EL este Creatorul și Susținătorul tuturor. Dacă așa stau lucrurile, atunci cum a putut Ioan să spună că cei ce nu L-au cunoscut și nu L-au primit pe Cristos și-au pierdut dreptul de a fi copii ai lui Dumnezeu în pasajul următor:
Dar tuturor celor care L-au primit, adică celor care cred în Numele Lui, le-a dat autoritatea să se facă copii ai lui Dumnezeu. Născuți nu din sânge, nici din voia firii lor, nici din voia vreunui om, ci din Dumnezeu.În orice caz, Evanghelistul Ioan n-a greșit, el a știut ce a spus. El n-a zis că Dumnezeu i-a dezmoștenit și i-a părăsit, ci ei I-au întors spatele și au rupt orice legătură cu EL.
Noi nu putem reflecta asupra acestei probleme decât în termenii noștri omenești, pentru că ei sunt singurii termeni în care putem gândi. Comentatorul W. Barclay ne-a adus următoarea analogie care ne va ajuta foarte mult ca să înțelegem lucrul acesta.
Să luăm un tată cu doi fii. Presupunem că fiul mai mare n-a făcut niciodată nimic pentru tatăl său, ci s-a mulțumit ca tatăl să facă totul pentru el. El a învățat din copilărie ca părinții să-i ofere totul iar el, în schimb, să nu facă nimic pentru ei. Tatăl lui a muncit din greu și s-a sacrificat mult pentru el și viitorul lui, iar el n-a înțeles niciodată nici măcar că trebuie să-i fie recunoscător. Când s-a făcut mare, el a crezut că părinții n-au avut altă menire decât să-l crească. El n-a înțeles că le datora ceva și că trebuia să întrețină legătura cu ei. Apoi, să ni-l imaginăm pe fiul mai mic tocmai invers. El a înțeles întodeauna tot ce au făcut părinții pentru el. El pentru fiecare gest al dragostei lor era foarte recunoscător și căuta să le facă totul pe plac. Și cum anii se scurgeau, el era tot mai aproape de inima lor. Relația acestuia fiu era foarte mare și apropiată cu tatăl său, chiar și atunci când a trebuit să plece de acasă, ea a rămas de nezdruncinat. El era conștient de îndatorirea sa și a știut că orice ar fi căutat să facă pentru ei, tot nu putea să le recompenseze îndeajuns pentru dragostea lor jertfitoare.
Acești doi frați au fost doar fii ai aceluiași tată, și totuși, ei s-au deosebit în mod fundamental unul de altul. Primul a rupt orice legătură cu tatăl său, deși i-a datorat lui existența și, cu toate că acest părinte s-a jertfit mult până l-a crescut. Nu tatăl l-a abandonat și nu el l-a dezmoștenit, ci acesta singur s-a exclus.
Tot astfel stau lucrurile și cu Tatăl nostru ceresc. Noi toți Îi datorăm Lui existența și întreținerea. El a creat pentru noi pământul și tot ce-i pe el, și după ce ni le-a dat în stăpânire, ne-a spus evanghelistul Ioan, oamenii nu au vrut să-L mai cunoască. Nu Dumnezeu i-a părăsit și nu EL i-a dezmoștenit, ci ei singuri s-au exclus dinaintea Lui, întorcându-I spatele.
Ți-e greu ? O duci greu ? Nu EL e de vină că tu ai ajuns în starea asta. Nu EL e de vină pentru tot răul ce se întâmplă în jurul tău. “
„du-te şi să nu mai păcătuieşti, ca să nu ţi se întâmple mai rău” (Ioan 5:14) [semnifică faptul că prima boală a venit peste el datorită păcatului şi ceva mai rău va veni dacă el va continua în păcat]
Comentarii
Trimiteți un comentariu
Vă rugăm să respectați regulile de bun simț. Mulțumesc.