P.A.M. Dirac, mare fizician din Anglia, într-un studiu intitulat "Evoluţia fizicienilor asupra tabloului naturii", publicat în "Materialismul dialectic şi ştiinţele naturii", spune: "Există o altă linie pe care poate evolua gândirea teoretică. Se pare că una din proprietăţile fundamentale ale naturii constă în faptul, că legile fizice fundamentale sunt descrise cu ajutorul unei teorii matematice, care posedă atâta eficacitate şi eleganţă, încât pentru înţelegerea ei este nevoie de un nivel extrem de înalt al gândirii matematice. Aţi putea să mă întrebaţi: de ce este natura alcătuită tocmai în felul acesta? Trebuie pur şi simplu să fim de acord cu aceasta. Poate că descriind această situaţie, am putea spune că DUMNEZEU ESTE UN MATEMATICIAN DE FOARTE MARE CLASA şi că atunci când a construit universul s-a folosit de o matematică extrem de complicată. Slabele noastre încercări în domeniul matematicii ne dau posibilitatea de a înţelege numai o părticică a universului, întrucât continuăm să dezvoltăm matematica tot mai departe, putem nădăjdui să înţelegem mai bine universul”.
Poți continua citirea
The Great Delusion: Why Seeking a Political Savior is the Error of Judas
Vestea Buna venita prin Hristos Rezumat
Isus vs. Trump: Între Împărăția Cerurilor și Mesianismul Politic
Străjeri în Noaptea Amăgirii: Curajul de a Aștepta Adevărata Victorie
Paradoxul biruinței prin înfrângere: punctul culminant al istoriei mântuirii
Vestea Buna venita prin Hristos Rezumat
Isus vs. Trump: Între Împărăția Cerurilor și Mesianismul Politic
Străjeri în Noaptea Amăgirii: Curajul de a Aștepta Adevărata Victorie
Paradoxul biruinței prin înfrângere: punctul culminant al istoriei mântuirii
Domnul Isus e SALVATORUL acestor zile !
🔹 1. Nimeni nu poate sluji la doi stăpâni Matei 6:24 – „Nimeni nu poate sluji la doi stăpâni… Nu puteți sluji lui Dumnezeu și lui mamon...
Articole Populare
-
Un pastor ce a studiat teologia la CHRISTIAN LIFE COLLEGE, U.S.A, domnul Ioan Nelu Pop face niște afirmații pe Facebook : Vladmir I. Pu...
-
Raspunsuri ConQUIZtador - Quiz de intrare - 21 ianuarie 2012 Ce procent din fierul conţinut în legume este absorbit de către organism?...
-
Comparația cu Noe nu este doar o metaforă frumoasă, ci este avertismentul direct pe care ni l-a lăsat Însuși Mântuitorul: „Cum s-a întâmp...
-
Istoria recentă a creștinismului din România oferă un paradox sociologic izbitor. Timp de aproape jumătate de secol, regimul comunist totali...
-
Întunericul nu este o stare neutră; este o forță care, dacă nu este respinsă prin înaintarea în lumină, acționează ca o capcană fizică și s...