La ce folosesc eu un calculator ? Ce vision ti se potriveste ?

În prezent dețin un dell inspiron 6400 dar vreau să-l schimb. L-am primit acum 3 ani și sunt mulțumit de el. Doar ventilația mă cam supără la el. Până acum l-am folosit pentru a mă ajuta la orice muncă. Orice ține de informație. Dacă am dorit să aflu ceva despre un anumit subiect am căutat pe internet și m-am documentat. Apoi am aplicat ceea ce am învățat acolo.

 

001

 

Așa se face că am avut probleme în domeniul juridic. Am căutat pe avocatnet.ro și am postat întrebarea mea acolo iar experții mi-au răspuns foarte prompt și la subiect ce măsuri să întreprind pentru a rezolva acea problemă. Am căutat și cum se pune în pământ un pom, și acum a cam crescut acel pomuleț. Apoi în domeniul meu folosirea unui calculator e vitală. De la help în php până la banalul paint. Iar în viața de zi cu zi calculatorul îți oferă un atu față de restul lumii. Oricând ai un timp liber te poți juca împreună cu copiii sau poți lucra la un proiect mai vechi.

 

La ce-mi mai folosește un calculator ? În generală mi-a fost foarte util la rezolvarea temelor. Apoi dacă ai rude în străinătate, poți organiza o conferință și la un preț de nimic poți avea față în față persoanele drage în timp real. Dacă bebeul meu s-a îmbolnăvit google știe ce are cu o exactitate de invidiat. Până și doctorii sunt supărați și invidioși pe calculator pentru că ne oferă atâta spațiu de cunoaștere încât nu suntem capabili să-l stocăm în creierașul nostru micuț.

 

Din Tanzania până la cascada Niagara sau Marte poți vizualiza tot ceea ce ochiul tău dorește. Apoi peisaje și constelații. Într-o zi l-am folosit să prind muște. L-am pus pe sleep, am închis clapeta și am prins musca cu el. Adevărul e că la un moment dat devenea cam enervantă și sacul s-a umplut.

 

000

 

Ce vision mi se potrivește ?

Mai întâi ce e aia Vision. Nu, nu e ruj. E simplu. Tehnologia Vision de la AMD te ajută să-ți găsești calculatorul preferat:

  • Vision – pentru filme online și DVD – privești poze, video online, email, navigare pe net, asculți muzică. Deci chestii de bază.
  • Premium – eh aici te uiți la filme blu-ray sau HD sau dacă vrei poți converti filmulețele astfel încât să le pui pe mobil sau poți converti waw în mp3. Aici te poți și juca sau folosi camera web.
  • Ultimatecreezi muzică, video și poze. Pentru dj: mixări, editări. Gameri: Joci în mediul online. Pentru fotografi: editare avansată a pozelor.
  • Blacklucrezi pe monitoare multiple. Suport pentru directx 11, poți proiecta imaginea pe 6 monitoare simultan utilizând tehnologia ATI eyeFinity sau poți edita poze și video în mod avansat. Ai grafică super tare pentru jocuri.
  • Pro – pentru cei care lucrează cu modele 3D complexe și doresc o creștere a productivității.

 

 

Personal, cred că ultimate mi se potrivește pentru că nu sunt un gamer înrăit. Joc și eu table și șah online uneori deci nu am nevoie de grafică performantă. În ultimul timp nici de filme n-am avut timp însă mai editez un video sau o poză, convertesc fișiere audio, ascult muzică, navighez zilnic pe net. Cred că majoritatea celor care stau pe calculator ar alege Ultimate și doar profesioniștii care fac bani din editări video, audio, poze sau gamerii înrăiți aleg Vision Black. Tu ce ai alege ?

ps: superBlog 2010

Domnul Isus e SALVATORUL acestor zile !

  🔹 1. Nimeni nu poate sluji la doi stăpâni Matei 6:24 – „Nimeni nu poate sluji la doi stăpâni… Nu puteți sluji lui Dumnezeu și lui mamon...