Mihaela este prietena mea. Ne cunoaștem din primul an de facultate, am împarțit – de-a lungul anilor – aceeași țigară, același bilet de troleibuz, aceleași fițuici la examene… am petrecut 4 ani împreună, cu bune și rele. Am fost domnișoară de onoare la nunta ei, am primit cu bucurie vestea nașterii copiilor ei, iar ea s-a bucurat, la fel, pentru fetițele mele… Dumnezeu a făcut ca, până de curând, să împărtășim o mulțime de lucruri frumoase, însă acum Miha are nevoie de ajutorul meu. Mihaela e demnă, s-a ferit să ceară ajutorul celorlalți câtă vreme a crezut că-și poate rezolva problemele prin propriile ei puteri; chiar și acum, în ceasul al doisprezecelea, s-a jenat să ceară, i-a fost rușine să întindă mâna fără a avea vreo certitudine că se poate achita de datorii, într-un termen rezonabil…motiv pentru care, la fel ca și mine, și ceilalți câțiva ”prieteni” ai ei s-au eschivat să o ajute în vreun fel. Trăim vremuri de criză și cine mai are de unde să rupă gratuit, pur și simplu, pent...
