voluntarii: O noua viata

La poartă a bătut o doamnă drăguță iar când m-a văzut că mă joc cu fetița a zâmbit. Încă de când a început să strige: "Domnu' Domnu' e cineva acasă ? am recunoscut acest glas, se întâmplă să vină de 2 ori pe săptămână să bată la poartă să le dai ceva. Țiganii nici nu mai bat la poartă, claxonează și strigă din răsputeri pe ulițe: lubeniță avem ! Din start mă gândeam că astfel de oameni ar putea foarte ușor să se promoveze online și să afișeze numărul de cont și gata. Doar că pe internet astfel de cazuri sunt evitate, când vezi un om în nevoi sari peste.

 

Spunea de un caz al unui copil. De data asta am spus tăios: Nu ne interesează. A plecat capul, s-a uitat spre fetiță și a spus: Multă sănătate !

 

Ceva nu mi-a dat pace și am alergat după acea femeie să o întreb dacă banii într-adevăr ajung unde trebuie. Până m-am hotărât plecase deja. Dar mai era una care avea casele de vis-a-vis. Am întrebat-o dacă chiar e reală treaba, dacă e voluntară. Mi-a spus că nu e plătită pentru treaba asta, să stai pe caniculă să bați la ușile creștinilor (înseamnă urmaș al lui Cristos: creștin - cristos) și să întâlnești nepăsare, indiferență (tocmai lucrurile/atitdinile pe care le urăsc) e un lucru greu de trecut. Mi-a zis că i-a murit tatăl acum un an de infarct și vrea să ajute oamenii. Mi-a dat chitanță cu fundația: O nouă viață