Rom. 11:33-36: "O, adâncul bogăției, al înțelepciunii și al științei lui Dumnezeu! Cât de nepătrunse sunt judecățile Lui și cât de neînțelese sunt căile Lui! Și, într-adevăr, „cine a cunoscut gândul Domnului? Sau cine a fost sfetnicul Lui? Cine I-a dat ceva întâi, ca să aibă de primit înapoi?” Din El, prin El și pentru El sunt toate lucrurile. A Lui să fie slava în veci! Amin!"
Pe scurt, pasajul face trei lucruri mari:
1. Recunoaște misterul lui Dumnezeu
„Cât de nepătrunse… cât de neînțelese…” – nu ca o frustrare, ci ca o recunoaștere smerită: Dumnezeu este infinit, iar mintea umană este limitată. Credința biblică nu pretinde că explică tot, ci că se închină Celui care le știe pe toate.
2. Afirmă suveranitatea absolută a lui Dumnezeu
Întrebările retorice („cine a cunoscut…?”, „cine I-a dat ceva întâi?”) subliniază că Dumnezeu nu depinde de nimeni. Nimeni nu-L informează, nimeni nu-L obligă, nimeni nu-L pune în datorie. Totul este har.
3. Definește realitatea în termenii lui Dumnezeu
„Din El, prin El și pentru El sunt toate lucrurile”
– originea: din El
– susținerea și desfășurarea: prin El
– scopul final: pentru El
Asta e una dintre cele mai dense afirmații teologice din Scriptură: întreaga existență are sens doar raportată la Dumnezeu.
De aceea concluzia e inevitabilă:
„A Lui să fie slava în veci!”
Nu e doar o formulă frumoasă, ci răspunsul corect al omului când ajunge la limita înțelegerii: laudă, nu control.