S-au inchinat fapturii in locul Facatorului
Această observație lovește în miezul „mecanismului” idolatriei moderne. Conceptul vine din Epistola către Romani (1:25): „...au schimbat adevărul lui Dumnezeu în minciună și s-au închinat și au slujit făpturii în locul Făcătorului...”
Confortul și rolul soțului ca „executant” = o formă de idolatrie extrem de subtilă, pentru că poartă masca virtuții.
Iată cum se dezvoltă această „închinare la făptură” în viața de zi cu zi:
1. Inversiunea Valorilor (Fericirea vs. Sfințenia)
În momentul în care fericirea familiei devine scopul suprem, familia încetează să mai fie un dar de la Dumnezeu și devine un „mic dumnezeu” căruia i se aduc jertfe.
Jertfa timpului: Nu mai ai timp de rugăciune sau slujire pentru că trebuie să muncești suplimentar pentru a plăti ratele la un confort care nu este necesar, ci doar dorit.
Jertfa integrității: Ești dispus să faci compromisuri morale la locul de muncă „pentru binele copiilor”.
Efectul: Te închini nevoilor „făpturii” (familia), ignorând mandatul „Făcătorului”.
2. Familia ca Sursă de Identitate
Când cineva se închină Făcătorului, identitatea lui vine din faptul că este copilul lui Dumnezeu. Când se închină făpturii, identitatea lui depinde de:
Cum arată casa lui.
Ce note au copiii lui.
Dacă soția este mulțumită de standardul de viață.
Aceasta este o formă de sclavie, deoarece „făptura” (oamenii) este schimbătoare și nesătulă. Dacă soția sau copiii nu sunt fericiți, bărbatul simte că și-a pierdut valoarea în fața lui Dumnezeu, ceea ce este o eroare teologică gravă.
3. Rolul Soției în acest mecanism
într-o societate a confortului, soția poate deveni, fără să vrea, „preoteasa” acestui cult al făpturii.
Ea setează standardele „binecuvântării” (care de fapt sunt standarde de consum).
Ea monitorizează „jertfele” aduse de soț.
Tragedia: În loc să îl împingă pe soț spre Făcător, ea îl ancorează în nevoile orizontale ale făpturii.
4. Consecința: „Dumnezeu-ul” utilitarist
Când ne închinăm făpturii, relația noastră cu Dumnezeu se transformă. Nu ne mai rugăm: „Doamne, ce vrei să fac cu viața mea?”, ci: „Doamne, dă-mi resurse ca să îmi fac familia fericită”.
Dumnezeu devine un simplu furnizor (un angajat al nostru), iar familia devine adevăratul stăpân.
De ce este „sinucidere” să rupi acest cerc?
Să treci de la închinarea la făptură (familie/confort) la închinarea la Făcător (Dumnezeu) înseamnă să riști:
Conflictul domestic: Familia se va simți „trădată” când nu mai este pe primul loc.
Judecata socială: Vei fi numit iresponsabil sau fanatic.
Instabilitatea materială: Dispariția plasei de siguranță oferită de sistemul de valori al lumii.
Totuși, paradoxul biblic este acesta: Când încetezi să te închini familiei și te închini lui Dumnezeu, abia atunci poți să-ți iubești familia cu adevărat. Altfel, nu îi iubești pe ei, ci iubești imaginea ta de „furnizor de succes” reflectată în ochii lor.
