1️⃣ Biblic: Faptele 2 și Cincizecimea
Faptele 2 descriu un eveniment unic, misionar, la Cincizecime:
toți vorbeau în limbi reale, pentru ca mulțimea să înțeleagă
nu este rugăciune în comun, ci proclamare publică
Nu există niciun semn că aceasta trebuia să devină practică normativă pentru biserică.
2️⃣ Biblic: 1 Corinteni 14
Pavel vorbește despre folosirea limbilor și prorociei în adunarea bisericii:
1. Dacă cineva vorbește în limbi, trebuie să existe interpret (v.27–28)
2. Fără interpretare → să tacă (v.28)
3. Limbile zidesc pe cel ce vorbește, prorocia zidește biserica (v.4, 12, 17)
Concluzia lui Pavel: zgomotul simultan, neinteligibil, nu este ziditor pentru biserică.
3️⃣ Principiul ordinii
1 Corinteni 14:33: „Dumnezeu nu este un Dumnezeu al neorânduielii, ci al păcii”
Orice practică publică trebuie să fie inteligibilă și edificatoare.
Rugăciunea simultană, fiecare cu voce tare în propria limbă, nu permite acest lucru.
4️⃣ Practica teologică (inclusiv Poonen)
Zac Poonen și majoritatea teologilor conservatori biblici:
nu susțin ca normă rugăciunea simultană în limbi fără interpret
accentuează ordinea, înțelegerea și zidirea bisericii
tolerează vorbirea în limbi ca zidire personală, dar nu ca model de rugăciune corporativă
✅ Concluzia clară
Rugăciunea simultană în limbi, fiecare cu voce tare, nu este normă scripturală pentru biserică.
Poate exista pentru zidirea personală, dar adunarea publică trebuie să fie ordonată și inteligibilă.
Pe scurt: nu există niciun verset care să spună „toți vorbiți simultan, fiecare în limba lui, în biserică” ca practică normală.