În relatarea din Evanghelia după Luca, drumul Mariei nu este descris ca fiind ușor, ci ca fiind parte dintr-o ascultare plină de încredere. Dumnezeu nu o „scutește” de realitate, dar îi dă har să o traverseze. Aceeași logică apare apoi în viața lui Isus: botezul, ispita din pustiu, opoziția, respingerea, și în final crucea.
Momentul morții Lui Isus pe cruce — „Eli, Eli, lama sabactani?” — este redat în Evanghelia după Matei 27:46 și în Evanghelia după Marcu 15:34. Este citat din Psalmul 22.
Teologic, există mai multe niveluri aici:
1️⃣ Nu abandon, ci împlinire
Strigătul începe cu durere, dar Psalmul 22 se încheie în încredere și biruință. Mulți teologi văd aici nu o despărțire ontologică între Tatăl și Fiul, ci exprimarea reală a suferinței umane și asumarea totală a condiției noastre.
2️⃣ Dumnezeu nu ocolește suferința
Creștinismul afirmă ceva radical: Dumnezeu nu rămâne distant. În persoana lui Isus, El trăiește:
vulnerabilitatea copilăriei,
oboseala,
respingerea,
frica,
moartea.
Nu este un Dumnezeu care doar „permite” suferința de la distanță, ci unul care o poartă.
3️⃣ Iubirea demonstrată prin jertfă
Pentru teologia creștină, crucea nu este un accident, ci centrul planului de mântuire.
Puterea lui Dumnezeu nu se arată prin evitarea durerii, ci prin transformarea ei.
---
Ce observăm este un fir roșu:
Maria nu e scutită de drum.
Isus nu e scutit de cruce.
Credinciosul nu e scutit de încercări.
Dar promisiunea este prezența lui Dumnezeu în ele.