Eu cred in miracole - Kathryn Kuhlman

În timpul războiului a dat de o mină în urma căreia sărise în aer cu un camion. Și-a pierdut un ochi, dinții, și-a rupt mijlocul. Partea de jos a rămas paralizată. Dureri cumplite. Operat de 41 de ori, slăbise 30 de kg. Mai erau câteva săptămâni până la Crăciun.

Dacă tot trebuie să mor, atunci să fac măcar acest Crăciun acasă, în sânul familiei.

A văzut un anunț despre serviciile divine de vindecare de la Pittsburgh. S-a gândit că e ultima lui șansă. A luat autobuzul, după 36 de ore ajunge la destinație. La intrarea în biserică află că a ajuns prea târziu. Slujba se terminase. Vineri dimineața. Zdrobit de dureri și oboseală, abia stând pe cârjele sale, se întreba dacă va mai putea rezista până duminică, la următoarea slujbă.

Cu greutate, rezistă 48 de ore, având o nouă hemoragie. Era așa de slăbit, încât abia cu ajutorul a doi oameni voinici putu să fie adus la adunare. La intrare pierdu orice speranță aflând că toate locurile erau ocupate. A simțit el oare puterea lui Dumnezeu de la început ?

O nu ! căci durerile mă chinuiau groaznic. Dar după puțină vreme aveam să-L cunosc pe Isus așa ca niciodată până atunci !

A fost o predică minunată care-a adus binecuvântare multora, dar mie, nu. Venisem de la 1200 km depărtare ca să mă vindec și adunarea se încheia acum fără vindecarea mea. Acordurile ultimei cântări se încheiaseră și în sală era o liniște de mormânt. Atunci s-a întâmplat minunea:

Kuhlman a ridicat mâna pentru binecuvântare, fără a spune măcar un cuvânt. Curajul meu dispăruse de tot. Nădejdea mea pierise. Atunci deodată lăsându-și mâna în jos se uită direct la mine și arătând cu un deget la mine, zise:

În numele lui Isus ridică-te, privește în sus și umblă !

Începu atunci, cu ajutorul cârjelor să se ridice. Să umbli acum, aici, complet paralizat, să te miști în cârje, fără să atingi pe nimeni și să mai privești și în sus – nu era deloc ușor. Dar totuși încercă și văzu că reușește să asculte porunca.

Renunță la cârja dreaptă !

Am încercat și am văzut că merge fără ea. Piciorul putea să suporte greutatea. Mi-aduc aminte cât de uimit am fost de faptul că ei știau că mă pot dispensa de aceea cârje. În aceeași clipă dispăru și durerea din corpul său. Era ca și cum ar fi răsărit o lumină sau ca și cum o sugativă ar fi absorbit o pată de cerneală proaspătă.

Copiii săi au rămas încremeniți și li s-a oprit respirația de emoție, văzând pe tăticul lor, pentru prima dată, umblând fără cârje.

-------------------

- Cărți în engleză [format audio]

- Video