Sistemul medical nu plateste ?

Toată vina e dată pe acea asistentă. Ea e responsabilă de moartea micuţilor. Pentru că a lipsit cele 15 minute. Colegii ei sar în ajutor ştiind că uneori a supravegheat singură şi 17 copii. Nu e responsabil guvernul că a alocat doar 4% din PIB sănătăţii sau managerul maternităţii Giuleşti care a pus doar o asistentă pe tură când în alte maternităţi sunt câte 4.

Da, ea e criminala pe când Oprescu (maternitatea se află în subordinea primăriei capitalei) se ascunde după boala tatălui său luându-şi concediu la aflarea veştii iar principala lui problemă e acum olimpiada din 2024 de pe Lia Manoliu. Că a făcut sau nu contracte ilegale cu această maternitate, modernizată recent cu aparatură de ultimă generaţie, nu mai contează, nu ?

Mai vorbim despre furnizorii aparatelor de aer condiţionat ai cărui nume nu doresc să le facă publice. Acea firmă ar trebui luată la întrebări.

Închiderea unei asistente nu schimbă cu nimic sistemul medical românesc în care doctorii, după ce le-au făcut anestezia locală pacienţilor, îşi amintesc că au nevoie de branulă şi îi trimit rapid până la farmacie până nu-şi face efectul anestezicul pentru a fi în grafic cu operaţia. Doctorii pleacă, românii probabil vor fi operaţi de chinezi că au mâna de lucru pe placul politicienilor. Doar că ar fi ciudat să-i vedem operaţi de aceştia …

Un om de la faţa locului a replicat:

Copiii ăştia oricum mureau. Trebuia cineva să arate lumii că sistemul medical românesc e la pământ.

 

Avem impresia că s-a schimbat ceva de la începuturi ? Aceeaşi lume guvernată de interese proprii ai căror victime spală cu propriul sânge greşelile unora ce ar trebui să-şi asume responsabilitatea, dar sunt prea laşi să o facă.

Comentarii

Articole Populare

Diigo

Biblia vs Cartea lui Mormon

raspunsuri conquiztador