În era tehnologiei și a informației ești peste tot, poți cutreiera în lung și-n lat planeta asta reducând la minimum limitările omenești. Doar dimensiunea timp mai creează probleme însă avem destule tool-uri pentru maximizarea eficienței și reducerea perioadei de timp alocată unui task astfel încât m-aș putea lăuda predecesorilor mei cu acest privilegiu: de a înlocui trăsurile trase de cai și căruțele cu roți zimțate de lemn cu niște păsări aerodinamice.
Păi cum aș putea să creionez mai bine atuul nostru ? Pentru că doar în Moromeții mai vedem cum se duce cu oile la București și nu-i ajunge câteva zile pentru realizarea acestui scop. Când noi facem câteva ore pentru a ajunge în destinații exotice și nu oricum, ci cu aer condiționat, savurând mâncarea preferată pe care o poți comanda chiar și online, și poți chiar dormi cu căștile în urechi dacă n-ai chef de un rebus sau o conversație face-to-face sau pe mobil. Nu se compară confortul de care dispunem și unele companii chiar au interes să ofere cel mai bun confort și cele mai bune servicii clienților.
De la așteptarea în sală, punctualitate, oferta de băuturi, de mâncare, îmbrăcămintea scaunelor, igiena până la punctajul acordat stewardeselor și piloților totul e luat în considerare la o firmă de renume cum este Tarom. Pentru că cine s-ar putea lipsi de aceste avantaje oferite ? Cine n-ar dori să stea cât mai puțin în sala de așteptare atunci când un avion sosește exact la timpul planificat iar persoana iubită să ajungă întreagă la destinație. Cred că cel mai important lucru pe care ar trebui să-l luăm în considerare atunci când alegem o companie de avioane și când apelăm la serviciile unei companii este siguranța. Păi degeaba ai confort maxim dacă te prăbușești. Desigur, în criză mai ales noi alegem în funcție de preț dar oare cât costă viața ?
Cu ofertele atât de ispititoare nu poți decât ca la la o oră după ce ai ajuns să te întâlnești cu prietenii la o cafea la paris, să mergi la un ceai cu prietena în berlin și peste încă două ore să mergi la facultate în Anglia sau să stai cu burta la soare în ibitza, să vezi pădurea amazoniană sau cascada niagara. Într-o săptămână ai timp să vezi toate lucrurile importante ale acestei lumi ce să mai spun câte poți face în 25 de ani ? Pentru că ceea ce ne limitează suntem noi înșine.
Îmi amintesc cum parcă ieri străbăteam drumul înspre grădiniță de mână cu mama și mă uitam entuziasmat la o chestie mică pe cer care făcea un zgomot aparte și întrebam curios: Ce e aia ? îndreptând degețelul arătător. Și-mi explica cu atâta lux de amănunte pentru că nu putea face altfel în urma exploziei de întrebări specifice vârstei că e o pasăre zburătoare făcută de mâna omenească, că e făcut din fier (o chestie învățată ieri) și că transportă oameni și lucruri și poate ajunge oriunde în lumea asta. Wowww, spuneam pe un ton băiețos așa de captivat de această mașinărie ce urma să fie obiectul principal de joacă pe o lungă perioadă de timp. Și până la sfârșitul drumului mă gândeam cât de minunat poate să fie acest lucru. Ba chiar, în mintea mea îi puneam pe oameni în picioare înghesuiți înăuntrul acestei “cutii cu aripi”. Și mă gândeam că așa pot salva lumea de la înec, din flăcări și alte primejdii și mă visam încă de pe atunci pilot.
Tot atunci învățasem de la mama poezia pe care o repetam cu colegii de breaslă chiar și de 30 de ori pe zi, lungind mâinile ca o pasăre și alergând cât mai repede în așa fel încât să imităm pasărea strălucitoare, poezie ce a rămas întipărită-n structura primară a sinapselor creionată în anii copilăriei mele:
Avion cu motor,
Ia-mă și pe mine-n zbor,
Nu te iau, ca ești mic,
Și te cheamă Polonic !
Your freedom is as big as the world.
Your freedom is as big as your dreams.
Ba chiar a venit momentul când am urcat într-un astfel de avion, părinții văzând cât de captivat eram de acest lucru. Și nu vă spun cât de mari ochi am făcut când l-am văzut de aproape. Era imens și credeam că întreaga populație poate intra acolo, cu tot cu cai, vaci, mașini. “Dar poate să zboare așa mare ?” știam doar că păsările sunt mici și ușoare și imediat își iau zborul. Iar când am urcat în avion îmi arătau prima decolare. wow. Felul în care și-a dezlipit roțile de pământ și a continuat să meargă a fost ceresc. Când mă uitam pe geam: “asta-i cât o furnică, e o casă, iar oile niște punctulețe albe”. Trecând peste faptul că am vărsat paharul cu suc când mă plictisisem de priveliștea grandioasă și am început să mă joc pe gameboy, pot spune că a fost o călătorie superbă. Și culmea, era acum 15 ani, tot cu Tarom. Pentru că CFR-ul și atunci era cu probleme.
Nu suntem stăpâni pe momentul terminării acestei călătorii însă încercăm să o facem cât mai plăcută. De multe ori, când greutățile sunt prea grele mă consolez cu faptul că sunt un simplu călător în lumea asta și că această călătorie e așa de frumoasă pe cât mă străduiesc eu să o fac.
Ce repede au trecut anii. Acum mă văd ca și cum am făcut un drum cu avionul în timp și iată-mă la destinație. Pentru că astfel de amintiri ne fac să ne teleportăm cu viteza gândului într-o destinație în funcție de locurile în care am fost și asta ne face unici – experiențele și amintirile noastre. Fără ele am fi goi și ele sunt ceea ce rămâne în timp, ceea ce ne definește. Știu că această călătorie a fost uneori cu turbulențe alteori foarte confortabilă iar de câteva ori a trebuit să aterizăm dar pot spune că a fost una pe care aș repeta-o oricând dacă ar trebui să o iau de la capăt.
Ne naștem călători,
Plecăm de aici, ca să ajungem acolo, ca să plecăm din nou...
Drumul ne formează, dar destinația ne definește.
Numai la destinație aflăm cine suntem cu adevărat.
ps: articolul e scris pentru superBlog 2010
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Vă rugăm să respectați regulile de bun simț. Mulțumesc.