Postări

Se afișează postări din octombrie, 2013

Trecem la ora de iarna

Imagine
Pentru că mâine dimineață la ora 4 schimbăm ora o să vorbim în acest articol despre Timp și instrumentele de măsurat timpul, mai cu seamă despre ceasuri barbatesti . Așa cum știți duminică dimineața, în data de 27 octombrie 2013 trecem la ora de iarnă (de fapt este ora standard pentru că începând cu 1916, din ultima duminică a lunii martie, respectiv 31 martie 2013, din dorința de salvare a energiei am trecut la ora de vară dând ceasurile cu o oră înainte), ora 4 devenind ora 3 iar ziua aceasta de duminică va fi cea mai lungă din tot anul de 365 de zile având 25 de ore și vom avea timp să dormim mai mult deoarece ceasul va fi dat înapoi.   Astăzi suntem atenți la fiecare minut pentru că dacă întârziem câteva minute la evenimentele importante și nu suntem punctuali va trebui să o luăm de la capăt, să așteptăm replanificarea acelui eveniment, să ne înscriem și să ajungem la timp. Iar fără un instrument care să ne spună în fiecare secundă dacă am întârziat sau nu, în acest secol al in

Pastorii & declaratia de avere

Citisem despre Matia și am ajuns pe siteul profesorului Marius Cruceru, dar odată ajuns am zis să văd ce mai scrie și am frunzărit puțin blogul. Eram surprins că n-am mai văzut războaiele, setea de putere de pe vremuri fiind primul site evanghelic unde citisem despre prima bătălie publică între baptiști: Cristea vs Cruceru apoi Tuțac vs Cruceru, etc. Îmi sare în ochi declaratia de avere a lui Marius Cruceru. O citesc pe prima (cea din mai 2012) și nu aflu mare lucru în afară de un om care nu vrea să ascundă nimic și care consideră că toți lucrătorii în câmpul Evangheliei ar trebui să-i calce pe urme afișând transparența de invidiat a acestuia. Mă plictisesc repede, voiam esența și după 2 ore tot nimic nu aflu: mai 2012 : are în portofel câteva carduri, nu-i ies la socoteală câteva case, Milo din Venus este mai îmbrăcată. Pe scurt: e sărac de legat iunie 2012 : adevăratele comori nu sunt cele materiale ci relațiile octombrie 2012 : gasit mai târziu, comentat la update 1

Fenomenul Iacob Chişărău

  Trimis abia ieri la 4 ani la pușcărie pentru uciderea a 3 tineri și lezarea celui de-al 4-lea e imposibil să ai așa o atitudine în fața camerei de filmat. Adevărul spune că era sigur că sora sa a condus mașina (dar și-a dat seama că nu mai ține șmecheria) apoi a adus un act de la medic cum că și-a pierdut cunoștința în timpul accidentului, orice doar să scape de asumarea responsabilității. A fost trimis la zdup și pentru alte lucruri pentru care a primit 3 ani. De reflectat asupra acestui tip de om, fără conștiință, nu știe ce și cum s-a întâmplat în timpul depășirii, neagă faptul că a intrat în depășire (pe cuvântul său de onoare) și dacă nu era pe pod sau dacă nu mai erau supraviețuitori cu siguranță scăpa condamnând pe viață alte familii la durere. Pe drumurile strâmte ale României, ca șofer mai bine stai încet și lași fenomenele astea să facă ce le taie capul nu înainte de a te ruga la Dumnezeu să te ferească de astfel de întâlniri cu tragediile. E și mai strigător la cer

Firma S.C. Favorit S.R.L nu raspunde

În ultimele 3 saptamani se aude un bârâit enervant pe linia oferita de aceasta firma cu sediul în Timișoara cu o cifră de afaceri de 4.200.000 ron. Am incercat sa contactam firma și să-i rugăm să trimită o echipă să rezolve problema la numarul 0355.401.500 si mi-a raspuns un domn care mi-a spus ca el se ocupa de partea tehnica si m-a rugat sa sun la 0355.401.401 dar nu raspunde nimeni la acest numar si am sunat de 30 de ori cateodata suna ocupat nu pot sa-mi explic de ce angajatul acestei firme platit sa preia sesizarile nu se sinchisește să răspundă. La un moment dat a ridicat receptorul și pur și simplu auzeam tastatura, probabil e prea ocupat să răspundă prietenilor pe mess. Apoi am sunat la numarul 0746220888 si a raspuns o doamnă amabilă care mi-a preluat sesizarea în 30 de secunde. Atât de ușor. UPDATE: în ziua următoare la ora 10 au venit și au rezolvat problema, era de la cutia aceea mare de pe stâlp, au schimbat ceva la ea și merge. Bine că există internet, altfel nu afl