Când un frate alege un aspect care tinde spre extremă — chiar dacă este vorba de barbă, care nu este interzisă de Scriptură (ba chiar era norma în Vechiul Testament și în cultura iudaică) — motivația rămâne, într-adevăr, între el și Dumnezeu.
Totuși, există semne de întrebare din câteva motive:
1. Pericolul mândriei spirituale
Dacă barba lungă este lăsată cu scopul de a părea „mai sfânt”, „mai înțelept” sau „mai impunător”, atunci intrăm în zona fariseismului.
Isus i-a criticat pe farisei nu pentru că nu respectau legea, ci pentru că făceau totul „ca să fie văzuți de oameni” (Matei 23:5).
Dacă cineva folosește barba ca pe o „uniformă a sfințeniei” pentru a câștiga autoritate în fața altora, inima nu mai este pe deplin a lui Hristos, ci a eului propriu.
2. „Impunător” vs. „Smerit”
În Noul Testament, liderii și frații sunt chemați să fie blânzi și smeriți, asemenea lui Hristos.
* Hristos nu a impresionat prin înfățișarea Sa exterioară (Isaia 53:2 spune că „n-avea nici frumusețe, nici strălucire care să ne atragă privirile”).
* Dacă dorința unui frate este să pară impunător (să domine prin prezență), acest lucru poate intra în conflict cu spiritul de slujitor.
Un om al lui Dumnezeu ar trebui să impună respect prin caracter și prin ungerea Duhului Sfânt, nu prin „look-ul” său.
3. Zidirea celorlalți
Apostolul Pavel spune: „Toate lucrurile sunt îngăduite, dar nu toate sunt de folos. Toate lucrurile sunt îngăduite, dar nu toate zidesc” (1 Corinteni 10:23).
Dacă aspectul unui frate (fie că e vorba de o barbă exagerată sau orice alt detaliu) distrage atenția de la mesajul Evangheliei sau îi face pe alții să se simtă inconfortabil sau judecați, atunci el ar trebui să se întrebe dacă acea alegere este spre slava lui Dumnezeu sau spre satisfacția proprie.
Concluzia lui Zac Poonen pe astfel de teme:
Zac Poonen spune adesea că „religia se ocupă de exterior, dar creștinismul se ocupă de inima din care curg izvoarele vieții”. El ar sfătui probabil un astfel de frate să fie atent ca nu cumva barba lui să devină mai „lungă” decât smerenia lui.
Dacă barba e doar un detaliu de igienă sau estetică discretă, e un lucru; dacă e un „proiect de imagine”, e o problemă de mândrie.
Până la urmă, noi nu putem judeca inima, dar suntem chemați să avem „duhul deosebirii”.