Iată câteva aspecte care scot în evidență această determinare incredibilă de a lucra ca și cum aceasta e cea mai importantă, deși finalul era cunoscut:
1. Momentul declanșator: Moartea lui Ioan Botezătorul
În Evanghelii, retragerea sau moartea lui Ioan marchează adesea începutul unei noi etape de intensitate pentru Isus.
Moartea „Înaintemergătorului” nu a fost doar un semn cronologic, ci și un prevestitor al propriului Său sfârșit. Știind că cel care I-a pregătit calea a fost ucis, Isus a înțeles că „ceasul” Lui se apropie, și totuși, în loc să se ascundă, a ieșit în public cu un mesaj și mai puternic.
2. Prioritatea prezentului în fața destinului
Deși știa de cruce, Isus nu a trăit într-o stare de paralizie sau depresie. El a demonstrat ceea ce am putea numi prezență deplină:
* Compasiunea nu a fost grăbită: Deși avea puțin timp, Se oprea să vindece un singur om sau să vorbească cu o femeie la o fântână.
* Investiția în ucenici: Știa că lucrarea Lui va continua prin ei, așa că i-a învățat cu o răbdare meticulosă, de parca ar fi avut decenii la dispoziție, nu doar trei ani.
3. Moartea ca parte din „Lucrare”
Pentru Isus, crucificarea nu a fost un accident care a întrerupt lucrarea, ci a fost punctul culminant al acesteia. El nu lucra până la moarte, ci lucra pentru acea biruință finală.
> „Mâncarea Mea este să fac voia Celui ce M-a trimis și să împlinesc lucrarea Lui.” (Ioan 4:34)
4. Încrederea totală în Tatăl
Faptul că „în mâinile Tatălui e viața Sa” I-a oferit o libertate absolută. Nu S-a temut de oameni sau de autorități pentru că știa că nicio zi nu Îi va fi luată fără permisiune divină.
Această siguranță I-a permis să fie extrem de curajos și focusat pe nevoile celor din jur.
Este fascinant să ne gândim cum s-ar schimba prioritățile noastre dacă am ști exact cât timp mai avem.
Isus a ales să folosească acea certitudine nu pentru Sine, ci pentru a Se dărui total.