Postări

Se afișează postări din martie, 2013

Cristian Ionescu: Scopul darurilor Duhului Sfant

Imagine
Am mai ascultat o predică de-a lui Cristian Ionescu aici . Scopul darurilor este edificarea/zidirea/creșterea către desăvârșire, creșterea și maturizarea în credință atât individual cât și la nivelul Bisericii. Textul este din 1Cor 13.8-12 : Profețiile, limbile și cunoașterea se vor sfârși când: va veni ce este desăvârşit și ceea ce există doar în parte se va sfârşi (versetul 10) vom vedea faţă în faţă (versetul 12a) voi cunoaşte aşa cum am fost şi eu cunoscut (versetul 12b) La punctul 1 e clar că se referă la Venirea Cuiva care este desăvârșit ori referirea Bibliei este doar la Domnul Isus ca fiind desăvârșit (așa cum vedeți mai jos) iar Pavel se referea la venirea lui Hristos pentru că altă venire la momentul vorbirii lui Pavel nu mai era așteptată din moment ce Duhul Sfânt a fost dat deja la cincizecime. A spune că așteptarea anului 95 când a fost scrisă Apocalipsa este de fapt "venirea a ceea ce este desăvârșit" e o ipoteză ciudată și p...

Desavarsirea in Biblie

Imagine
Faptele = desăvârșirea credinței (iacov 2.22) răbdarea - desăvârșirea în lipsuri (iacov 1.4) vorbirea dreasă cu sare - desăvârșirea controlului (iacov 3.2) Dragostea Desăvârșită prin păzirea Cuvântului (1Ioan2.5) iubirea de frați = desăvârșirea dragostei Sale în noi (1ioan4.12)

Cristian Ionescu: Imperativul Botezului cu Duhul Sfant

Imagine
Vă invit să ascultați o predică a pastorului penticostal Cristian Ionescu : Imperativul Botezului cu Duhul Sfant Vreau să învăț de la acest om al lui Dumnezeu. Cred că darurile Duhului Sfânt nu s-au sfârșit odată cu încheierea scrierii Scripturii și Dumnezeu împlinește Scriptura sub ochii noștri: Adevărat, adevărat vă spun că cel ce crede în Mine va face şi el lucrările pe care le fac Eu, ba încă va face lucrări mai mari decât acestea, pentru că Eu Mă duc la Tatăl (Ioan 14.12) Semnele care-i vor însoţi pe cei care cred sunt următoarele: în Numele Meu vor scoate demoni, vor vorbi în limbi noi, vor lua în mâini şerpi, iar dacă vor bea ceva aducător de moarte nu-i va vătăma deloc. De asemenea, îşi vor pune mâinile peste cei bolnavi, iar aceştia se vor face bine ( Marcu 16.17 ) Astfel, aşteptând descoperirea Domnului nostru Isus Cristos, voi nu sunteţi lipsiţi de nici un dar , iar El vă va şi întări până la sfârşit, astfel încât să fiţi fără vină în ziua Domnului nostru Is...

Fariseii vs saducheii zilelor noastre

Imagine
Tot mai frecvent văd lupta între baptiști și penticostali între adoptarea interpretărilor fiecărei părți referitoare la darurile Duhului Sfânt. Ce e cesaționismul ? Teoria ca darurile miraculoase ale Duhului Sfant: profetia, darul minunilor, darul vindecarii si cel al limbilor, au incetat de la data cand s-a terminat scrierea Noului Testament. Cuvantul ”cesationism” vine din limba engleza, unde to cessate inseamna ”a inceta”. După ce Domnul Isus a făcut minuni : orbii văd, şchiopii umblă, leproşii sunt curăţiţi, surzii aud, morţii sunt înviaţi, iar săracilor li se vesteşte Evanghelia ( sursa ) tot Domnul Isus face și următoarea promisiune: Adevărat, adevărat vă spun că cel ce crede în Mine va face şi el lucrările pe care le fac Eu, ba încă va face lucrări mai mari decât acestea, pentru că Eu Mă duc la Tatăl; şi orice veţi cere în Numele Meu, voi face, pentru ca Tatăl să fie proslăvit în Fiul. Dacă veţi cere ceva în Numele Meu, voi face. Pe timpul Domnului Isus au exi...

Noua Facilitate Facebook: Reply Links

Imagine
Un mesaj pe pagina mea de Facebook m-a anunțat astăzi că pot activa noul serviciu implementat de Facebook pe care-l anunțau cu ceva timp în urmă, linkurile de reply: Linkurile de reply ne ajută să conversăm mai ușor. Poți răspunde direct comentariilor de pe pagina ta. Cele mai active conversații sunt afișate sus pe pagina ta. Cum activezi opțiunea de Reply: Pentru a activa această opțiune trebuie: Sus pe pagina ta să dai click pe Edit Page Mergi la Manage Permissions Selectează Turn On Replies Oamenii care-ți vizitează pagina vor avea opțiunea de a da reply postărilor care au fost create după ce ai activat serviciul pe pagina ta. Cum sunt afișate comentariile și reply-urile pe pagina mea ? Răspunsurile sunt afișate sub comentarii așa că e foarte clar cine-i răspunde cui. Cele mai active conversații sunt afișate sus și cele marcate cu spam sunt afișate jos. Cum comentez cu Reply unui comentariu specific ? Trebuie să ai activată ...

Remedii naturiste: extracte & granule

Imagine
Sunt foarte multe magazine online care vând mult mai ieftin extractele de muguri față de magazinele clasice existente pe piață. În viitorul apropiat voi apela la aceste magazine online pentru cumpărarea de produse naturiste însă deocamdată unele produse cum este soia boabe e foarte scump în mediul online și prefer să aștept. Produse gemoterapic - macerat glicerinic: extract din muguri de coacăz negru (ribes nigrum): ameliorează simptomele din infecțiile gripale și respiratorii în general (stări febrile, rinite) extract din muguri de măceș : Rinofaringite repetate la copii , episoade bronhopulmonare banale si recidivante ,patologie respiratorie de natura alergica;la copii cu tulburari de crestere datorate episoadelor inflamatorii recidivante (otite, amigdalite ,rinite, traheobronsite); profilaxia antigripala;artroze; in migrene si cefalee vasomotorie;in epuizare generala sau la persoane care obosesc usor. extract din muguri de brad : Anemie, demineralizare la copii si ad...

Macese Rosa Canina

Imagine
Principii active: complex vitaminic (C, A, B1, B2, P, K, PP, E) acizi organici pectine tanin flavonoizi carotenoide Pare ok pentru consum. Mai multe detalii găsiți aici .

Vitamina C 100mg fructe de pădure

Imagine
Astăzi am mers la farmacie să cumpăr niște vitamina C și am primit ca recomandare din partea farmacistului Vitamina C 100mg cu aromă de fructe de pădure așa cum vedeți aici de la Laboratoarele Remedia cu medicamente făcute de farmaciști. Un comprimat conține: vitamina C (acid ascorbic) 100mg și următorii excipienți : fructoză isomalt dioxid de siliciu adică E551 - Solutiile silice pot induce alergii cu manifestare dermatologica, iar silicea pulverulenta prezinta toxicitate respiratorie (silicoza). E 1201 - polivinilpirolidona – cancerigen , provoaca tulburari hepatice si alergii; printre pericolele care pandesc organismul in urma consumarii e-urilor "periculoase" se numara: tumorile si cancerul akrasweet - n-am găsit nimic despre ăsta aromă de fructe de pădure talc - E553b - Unele date din literatura de specialitate il asociaza cu cancerul gastric acid stearic - E570 - Se pot obtine din animale, plante ( inclusiv soia modificata gen...

Comentariu asupra Recenziei Cartii Surprins de Puterea Duhului de Jack Deere

Imagine
UPDATE: cu toate că argumentele logice de mai jos stau în picioare, rămân la ideea că carismaticii sunt printre profeții falși prevestiți de Scriptură pe care ar trebui să-i evităm. Iar Jack Deere e printre ei. Dacă Duhul Sfânt se manifestă ciudat/diferit astăzi nu e pentru că baptiștii au o problemă ci pentru că s-ar putea să fie alt duh acolo. Un duh care poate chiar vindeca în chip extraordinar. O mișcare condusă de oameni fără roade care se dau Cristoși. Exact caracterizarea Bibliei pentru profeții vremurilor din urmă. Îi va rătăci pe mulți chiar și din cei aleși. Câștigă tot mai mult teren mișcarea carismatică iar Calea este strâmtă.   Recenzia o găsiți aici , e scrisă de Ioan8. Am trecut cu vederea peste unele lucruri mărunte și iau doar argumentele mai solide: In teologia carismatica, crestinii pot fi posedati demonic. Aceasta este o erezie colosala. In Efeseni 1:13 se arata ca, credinciosul este pecetluit/sigilat (σφραγίζω) cu Duhul Sfant. In limbajul original, sen...

Biorganicbubu.ro Magazin BIO

Imagine
Primesc un SMS de la +40742.125.510: Biorganicbubu.ro magazin cu produse bio-naturale la preturi recomandate de furnizori. Vrem ca toti cei care iubesc copiii sa le dea sansa sa creasca sanatosi Și cum să nu iubesc eu copiii, așa că am intrat pe site și am rămas plăcut surprins de logo-ul cu buburuza. Mi-a luat ochii de la început. Frumos. Văd că e un magazin cu produse BIO ceea ce nu-i rău. Ca la toate magazinele naturiste primele căutări le fac după soia boabe și semințe susan pentru că sunt produse pe care le folosesc și știu prețurile din zona asta. Soia încă nu am găsit și nici semințele de susan așa cum le știu eu, dar există o grămadă de produse faine la un preț accesibil. Au și un blog interesant. Pe email au fost foarte de treabă, așa că vă recomand cu căldură: LIKE

Io mi s Doamne pui de Dac - LIBER PRIN HAR

Imagine
LIBER PRIN HAR -- Sunny & Biserica Filadelfia Baia-Mare Că tot am avut pocăiți cântând pe manele , hip-hop , populară hai să vedem și o horă. Mă întreb dacă există vreo limită sau voi continua să fiu uimit de ceea ce găsesc pe youtube. Există pocăiți metalica ? house ? De fiecare dată am condamnat acest tip de atitudine și am spus că pașii unui ucenic autentic sunt: lepădarea de sine (de ceea ce-ți place) luarea crucii urmarea lui Hristos (nu invers) Eu în filmulețul ăsta nu văd diferențe între o discotecă și "închinarea" celor considerați Liberi prin har decât folosirea de câteva ori a cuvintelor creștine. Ori asta nu înseamnă că e o lucrare de calitate făcută din materiale durabile care zidesc pe temelia lui Hristos. Dar cum spunea cineva, suntem liberi și diferiți iar ceea ce mie nu-mi place poate că unora le place, chiar dacă știu că templele dumnezeilor străini (discotecile) se aseamănă izbitor cu aceste practici conform bibliei nu am dreptul să frecventez ...

Jack Deere - Surprins de Vocea lui Dumnezeu

Imagine
UPDATE: cu toate că argumentele logice de mai jos stau în picioare, rămân la ideea că carismaticii sunt printre profeții falși prevestiți de Scriptură pe care ar trebui să-i evităm. Iar Jack Deere e printre ei. Dacă Duhul Sfânt se manifestă ciudat/diferit astăzi nu e pentru că baptiștii au o problemă ci pentru că s-ar putea să fie alt duh acolo. Un duh care poate chiar vindeca în chip extraordinar. O mișcare condusă de oameni fără roade care se dau Cristoși. Exact caracterizarea Bibliei pentru profeții vremurilor din urmă. Îi va rătăci pe mulți chiar și din cei aleși. Câștigă tot mai mult teren mișcarea carismatică iar Calea este strâmtă. Mi-a picat și mie cartea Surprins de vocea lui Dumnezeu în mâini (am văzut imediat întâmplarea ca un răspuns al lui Dumnezeu la rugăciunile mele deoarece credeam ca Dumnezeu poate sa-mi vorbeasca si 2 ani am tot ascultat predici despre cum vorbeste EL, deocamdata dupa rugaciuni intense mi-a vorbit prin deschiderea Bibliei aleatorie, cred ca ...

Vaccination The Hidden Truth

Imagine
Vaccinurile ucid ? Pe de o parte sunt cei care susțin că suntem aici datorită acestor vaccinuri pe de alta sunt homeopații care spun că ne distrugem sistemul imunitar și nici nu-i dăm timp să se organizeze că îl și atacăm cu tot felul de viruși morți și nu unul ci peste 5 odată. Se știe că pentru prematuri nici nu este recomandat un astfel de vaccin (cel puțin așa am auzit în videoul din postul anterior despre vaccinuri). Eu unul nu agreez termenul de turmă și îmi pare rău că atunci când un om suferă mult din cauza unui vaccin nimeni nu își ia responsabilitatea pe umeri să plătească pentru soarta excepțiilor.     Așa că prefer să fiu sceptic cu privire la vaccinuri pentru că oricine poate avea efectele sale secundare dezastruoase și prefer să pun accent pe lucrurile pe care Dumnezeu ni le-a lăsat la îndemână să ne întărim sistemul imunitar: mâncare, mod de viață, sport, antioxidanți, apă alcalină, etc. Cred că medicamentele fac mai mult rău pe termen lung și deocamdată...

Apa alcalina: pro & contra argumente

Imagine
Cunosc o familie de doctori care folosesc un aparat de ionizat apa și când merg în vacanță la țară se duc special pentru a se alimenta cu apă și fac peste 150 km doar pentru a aduce apă. Mi s-a părut cam deplasat gestul dar oamenii se simt bine și asta e de apreciat. Am căutat și eu să mă informez despre acest subiect și am dat peste filmulețul următor (dați click pe CC din colțul dreapta jos pentru a activa subtitrarea în română): Printre comentarii am găsit și o pagină cu contraArgumente făcută de un domn care e doctor în chimie la universitatea din Berkeley unde scrie că mașinăria nu poate face altceva decât să vă scoată bani din buzunar și să vedeți efectul placebo. E explicat pe larg acolo chiar și cu formule chimice că toate aceste aparate care vă iau bani frumoși și munciți din buzunare nu merită atenția noastră ba chiar vă pot ajuta să ajungeți la efecte nedorite. Chiar Raoul Pop , prezentatorul din filmuleț susține că a folosit câțiva ani un filtru de osmoza inversa care ...

Simturile noastre pervertite

Imagine
Pervertit : Care s-a schimbat în rău (din punct de vedere moral); stricat, depravat, corupt. Niciodată să nu te scuzi pentru ceea ce simţi. Nimeni nu poate controla ceea ce simte. Soarele nu se scuză pentru că e soare. Ploaia nu spune că îi pare rău pentru că, cade. Nici diavolului nu-i pare rău că ne pervertește așa îmbietor . Simțurile noastre pot fi dăunătoare sănătății noastre (fizice sau spirituale). Pofta, invidia pot fi evitate. Un dependent (droguri, TV, internet, muncă, etc) nu vede asta decât într-o fază avansată în care a ajuns adânc înrădăcinat în aceste obiceiuri dar odată ce realizează că are o problemă și soluția e Dragostea lui Dumnezeu (pentru că bunătatea Domnului ne îndeamnă la pocăință) va fi fericit.   Dorința lui Dumnezeu cu privire la om o aflăm din Biblie. Dacă Dumnezeu a vrut să vadă omul cumva, a vrut să fie credincios ca Avraam (cu coloană verticală, om cu principii ce le respectă chiar cu viața propriului fiu - omul ăsta nu va da șpagă să aju...

Dr Ofelia Lugojan Ghenciu: vaccinuri antibiotice antitermice lapte

Imagine
Cuprins: vaccinurile ne distrug sistemul imunitar. febra sub 39 e benefică laptele de vacă mai sănătos decât laptele praf (care e materie moartă) ne jucăm de-a Dumnezeu cu fertilizarea in vitro și folosirea anticoncepționalelor Am vorbit și aici despre vaccinuri și parcă nici acum nu-mi vine să cred că asta e realitatea. Am refuzat vaccinul copilului meu și uneori când mă uitam la televizor parcă îmi venea să mă îndoiesc de decizia făcută dar deocamdată copilul e   Dar doamna doctor Ofelia Lugojan Ghenciu ne explică foarte bine aceste principii ale homeopatiei care câștigă tot mai mult teren. Trăim într-o societate de consum. Și plătim cu viețile noastre tributul acestei societăți de consum. Nimeni nu este interesat să se dezvolte homeopatia în afară de pacienți. Restul: doctori, producătorii de medicamente, farmaciile, guvernul, televiziunile, media nu au nici un venit din asta prin urmare nu sunt interesați. Laptele praf este produsul unei indu...

Reduceri Consola microsoft Xbox 360 + Televizor LED LG

Imagine
200 lei reducere la Televizorul LED LG 37LS5600, 94 cm, Full HD, HDMI, USB 2.0 - doar 1.899 lei Vrei o consolă microsoft la un super preț ? Doar 899 lei (adică reducere de 100 lei față de cel mai ieftin preț de pe piață) cu un procesor Triple Core IBM la o frecvență de 3.2 Ghz + DVD-rom și un HDD de 250 GB cu controller fără fir și Iesire video, HDMI, USB, RJ-45. Îl poți cumpăra cu următoarele accesorii: Manual de utilizare, Controller, Adaptor AC Urmează pașii: intră pe ALTEX adaugă produsul în coș: Consolă microsoft Xbox 360 New Slim System 250 GB HDD introdu codul de discount: MICROSOFT finalizează comanda

Ce este rugăciunea ?

Imagine
Rugăciunea e o conversație între creatură și Creatorul său, azi pare mai mult un monolog. E nevoie de credință că la capătul firului e Cineva, că există, te ascultă și împlinește cererile tale. Găsiți aici o predică a fratelui Ion Râncu.  

Catedrala Mantuirii Neamului

Imagine
Biserica este totalitatea oamenilor care au hotărât să împlinească învățăturile lui Hristos în viața lor. Așa cum vezi nu e vorba de ziduri, organizații, doctrine sau religii. Investim prea mult timp și bani în ziduri, cărămizi, hârțogării și uităm esențialul. Trebuie să punem accent mai mult pe relația noastră cu oamenii și cu Dumnezeu și celelalte lucruri le vom avea pe deasupra. În Africa bisericile sunt făcute din 4 lemne puse în picioare și cu o pătură peste ele, altele având paie pe acoperiș.   Ce e mai rău e că liderii aceștia care ar trebui să ne apropie de Dumnezeu au o viziune diferită și în loc să ne spună să nu uităm esența ne direcționează spre lucruri de nimic. Ce poate face un zid ? Cu ce ne poate apropia pe noi sau pe ceilalți de Împărăția lui Dumnezeu ? Putem să avem biserici la fiecare 50 de metri dacă nu-L avem pe Dumnezeu în noi și nu avem Dragostea suntem nimic.   Pe de altă parte mor oameni zilnic de boli incurabile, sunt săraci care au nevo...

Exista Dragoste fara Sacrificiu ?

Imagine
Oare n-am învățat de la Tatăl nostru cum să ne arătăm dragostea pentru copii noștri ? Ce n-a sacrificat Dumnezeu pentru ca noi să fim fericiți ? S-a dat pe Sine Însuși pentru ca noi să avem Viață din belșug. Dragostea suportă totul, crede totul, speră totul, SUFERĂ totul. ( http://bit.ly/YuGEQa )   Dacă ai ales să faci și să crești un copil de ce să nu dai totul pentru ca el să fie cu adevărat fericit ? Unde e dragostea dacă dorințele unei mame sunt puse înaintea sănătății copilului ei ? Sacrificiul e una din faptele dragostei. Mama e definiția dragostei întruchipate, cel puțin așa am înțeles-o eu. Ce folos are copilul tău în a-i da inima printr-o operație dacă nu e plină de dragoste pentru el. O vacanță la Disneyland de o zi poate compensa timpul petrecut cu el dar risipit în dorințele tale ? Oare dorința nu e acolo unde e comoara ? Ce frustrare și amărăciune observi în sacrificiul dragostei ? Dacă folosești cuvântul dragoste (cea care se jertfește neașteptând nimic în schimb)...

FeedBurner Stats issue

Imagine
Astăzi intru în contul meu de FeedBurner pentru a vedea statisticile și culmea, peste tot apare 0. Mă uit pe câteva siteuri care afișează widgetul și la ei apare tot zero subscriberi. Apoi aflu de pe blogul lor că au avut probleme astăzi: Issue: We have been encountering difficulties with our stats production pipeline for data representing March 18th thru 20th. We are currently working to resolve the issue. Unii spun că după Google Reader urmează FeedBurner și BlogSpot. Vom vedea. Oare nu ieșea mai bine Google dacă vindea aplicația de GReader ? Așa, să o închizi e cam prea tragic.

Chrome vs CoolNovo - YouTube

Imagine
Am încercat astăzi schimbarea browserului meu actual, Chrome pe care-l folosesc de ceva timp bun cu CoolNovo însă ocupă mult mai multă memorie RAM, ajunge la 4.4 GB și pe deasupra e mult mai lent, vizibil, stă la fiecare pagină cel puțin o secundă în plus față de chrome.   L-am instalat pentru că voiam să schimb designul paginii youtube iar chrome spunea că nu acceptă scripturi din afara chrome store sau cel puțin așa am înțeles eu, dar nici cu coolNovo n-am reușit mare lucru, nu mergea nimic așa că am revenit la Chrome care mi se pare cel mai bun browser al momentului. Era utilă la CoolNovo opțiunea Chrome/IE dar nu sunt multe siteuri care necesită browserul IE.   După închiderea Google Reader am rămas dezamăgit de serviciile google care nu prea se mișcă cu talent cu toate că au în mâini șansa să o facă. De exemplu la Youtube sunt atâtea opțiuni și funcționalități care pot ajuta utilizatorul să găsească informația dorită dar nu sunt implementate, pot fi puse o grămadă...

Pocaiti - muzica populara

Imagine
Că tot am avut pocăiți cântând pe manele , hip-hop să vedem cum sună și pe muzică populară.    

Poca de la Pocaitii la Credo TV

Imagine
Face parte din Trupa Pocăiții , îl cheamă Cătălin Cojoc. Spune că muzica făcută de el e un fel de hip hop spiritual. E fiu de pastor baptist misionar, un copil răzvrătit, rebel, și-a părăsit familia, s-a botezat pe ascuns pentru că familia i-a spus că nu e pregătit pentru asta. Prin neascultarea de părinți și răzvrătire se simte mai liber. Se dădea macho. Așa de liber a ajuns încât a trecut prin toate dependențele și viciile: țigări, alcool, droguri. 2 ani.   Mi se pare ciudat că el încă râde când povestește că a vândut tot ce se putea. Titlul e mărturia lui Poca, dar de fapt se termină cu reclama la albumul Inimă de titan ca într-un sfârșit să se termine cu videoclipul următor. Trupa ar trebui să se numească rebelii pocăiți, nu Pocăiții. Au apărut și la OTV: Sau la TVR1:

Poza: Pui de naparci Pocaiti-va

Imagine
sursa foto Vezi un tip pe bicicletă cu un mesaj simplu: Pui de năpârci, pocăiți-vă ! Dar când a văzut pe mulţi din farisei şi din saduchei că vin să primească botezul lui, le-a zis: „ Pui de năpârci , cine v-a învăţat să fugiţi de mânia viitoare? Matei 3:7 Traducerea nouă spune așa : Dar când a văzut că mulţi farisei3 şi saduchei vin la botezul lui, Ioan le-a zis: „Pui de vipere, cine v-a arătat cum să fugiţi de pedeapsa care vine?! Faceţi roade vrednice de pocăinţă! Un alt verset asemănător: Pui de năpârci, cum aţi putea voi să spuneţi lucruri bune, când voi sunteţi răi? Căci din prisosul inimii vorbeşte gura. Matei 12:34 Traducerea nouă spune așa : Pui de vipere, cum aţi putea voi să spuneţi lucruri bune, când voi sunteţi răi?! Căci din belşugul inimii vorbeşte gura! Omul bun scoate lucruri bune din vistieria bună a inimii lui, dar omul rău scoate lucruri rele din vistieria rea a inimii lui. Vă spun că în ziua judecăţii oamenii vor da socoteală pentru...

Versuri Hristos este in control - Pocaitii

Imagine
Folosesc sfârșitul psalmului 24: Porti, ridicati-va capetele; ridicati-va, porti vesnice, ca sa intre Imparatul slavei! Porti, ridicati-va capetele; ridicati-le, porti vesnice, ca sa intre Imparatul slavei! "Cine este acest Imparat al slavei?" - Domnul ostirilor: El este Imparatul slavei! ps24.7 Apoi spun următoarele: Porti, ridicati-va capetele Ridicati-va porti vesnice ca sa intre Imparatul slavei Cine este Acesta Imparatul slavei? Domnul cel tare si puternic Domnul cel viteaz in lupte Porti, ridicati-va capetele Ridicati-va porti vesnice ca sa intre Imparatul slavei Cine este Acesta Imparatul slavei? Domnul ostirilor El este Imparatul slavei Cel mai maret si glorios Spune Iisus Hristos, Iisus Hristos Iisus Hristos, , Iisus Hristos Glorie Cel mai maret si glorios Spune Iisus Hristos, Iisus Hristos (El e Lumina) Lumina lumii A adus la lume mantuire Adevarul si V...

Evanghelia are putere - Pocaitul Manelist

Imagine
Am văzut pocăiți hip-hop , acum să analizăm pocăiții maneliști. Zidește această melodie ? Dă slavă lui Hristos astfel de atitudine ? Vom putea noi să cântăm acest tip de melodii în Împărăția lui Dumnezeu ? Dacă ne imaginăm că Hristos ar putea să cânte sau să stea în fața acestui om, sau chiar cei 12 apostoli, Pavel, îngerii, Dumnezeu Tatăl. Cei care investesc în astfel de lucrări vor putea să stea în picioare când se va testa lucrarea fiecăruia în ziua lui Hristos ?   Nu spun că e bine, nici rău dar cred că cei care au o relație cu Domnul Isus știu răspunsul și mai știu că EL ne-a spus să părăsim modul nostru de viață deficitar (să ne lepădăm de noi înșine, de eul nostru, să ne luăm crucea și să-L urmăm) și orice am considerat odată prețios, odată ce L-am cunoscut pe Hristos și adevărata lui valoare, vom ignora și lepăda tot ce era odată prețios în ochii noștri și vom pune accent pe ceea ce e cu adevărat valoros.   Așa cum am mai spus și aici acest tip de lu...

Spam: Investment Offer

Imagine
Ăștia cred că cineva mai pune botul la prostiile lor: I am a Lawyer(Solicitor). I have a Client that wishes to invest her  funds in your country under your direct supervision , can you be of assistance as a partner? I will give details when you reply. de la: DAVID HINDS <dghinds@gmail.com> răspunde la: dghinds2010@fsmail.net către: data: 9 martie 2013, 22:09 subiect: Investment Offer

Alternative RSS la Google Reader

Imagine
Până astăzi am folosit Google Reader pentru citirea feedurilor pentru că eram sigur că ceea ce s-a întâmplat astăzi nu se va întâmpla. M-am înșelat: Google Reader will be retired on July 1, 2013. If you'd like to download a copy of all your Reader data before then, you can do so through Google Takeout. You'll receive your subscription data in an XML file, and the following information will be downloaded as JSON files. There are two simple reasons for this: usage of Google Reader has declined, and as a company we’re pouring all of our energy into fewer products. We think that kind of focus will make for a better user experience. Cele mai bune alternative pe care le avem la dispoziție sunt: Browser: NetVibes - îl poți accesa din browser ca Google Reader. Are opțiuni extra: VIP 29% și Premium 499$. Are o grămadă de opțiuni, feed-uri organizate pe categorii după limbă. Există foarte multe opțiuni de configurare a modului de afișare a feedurilor, multe template-...

Pepsi MAX & Jeff Gordon Present: "Test Drive"

Imagine
  Îmi place la început când pune frână să arate că e începător apoi dintr-o dată calcă accelerația peste măsură. Le-aș face asta fiecărui vânzător !

Castiga electrocasnice pentru toată casa premii de 63.212 ron - Concurs OTP Credit

Imagine
Ce trebuie sa faci ? completează formularul de contact cu datele tale Premii: electrocasnice pentru toată casa lunar 4 x creditul tău înapoi, maxim 10.000 lei/câștigător zilnic prăjitoare de pâine Philips premii totale: 63.212 lei Participa la concurs

Best motivational video ever 2013

Imagine
  You want something ? Go get it. Period.

Spam EuroData Sondaj de opinie

Imagine
Primesc telefon de la numarul 021.301.29.30 si se prezinta o domniță că e de la firma EuroData și mă roagă să particip la un sondaj (nu i-a dat numele). Am întrebat-o de unde are numărul meu de telefon și îmi răspunde că a fost generat aleator.   Îmi cer scuze că nu pot s-o ajut și îi sugerez să facă sondajul pe internet fiind mult mai simplu la care ea mă întreabă de două ori dacă poate reveni mai târziu pentru că inițial îi spusesem că nu am timp pentru chestii din astea.   Oamenii ăștia nu-și dau seama că formând un număr de telefon chiar aleator deranjează lumea ? E ca și cum ai trimite un mesaj SPAM pe email sau o scrisoare la poștă când nimeni nu ți-a cerut lucrul ăsta. Iar ca să atragă lumea (adică de ce aș sta să răspund la niște întrebări pierzându-mi din timpul meu prețios) poate să amintească și de o tombolă cu toate că lumea s-a învățat că concursurile din ziua de azi sunt și țepe. Participă la cele mai noi concursuri online pe eConcursuri.com

Zece negri mititei - Agatha Christie

Imagine
De data asta nu știam de la început ce se va întâmpla, mai întâi se prezintă personajele, am intuit că e vorba despre 10 persoane care vor fi închise undeva și vor fi suspecte de vreo crimă datorită titlului așa de sugestiv. Personajele mergeau toate în același loc, în același timp, unii veneau cu trenul la clasa I, alții la a doua și 2 mai înstăriți cu mașinile personale. Toți spre insula negrului invitați prin scrisori cu referințe ale unor prieteni. N-au intuit nimic dinainte, se așteptau cu toții să fie o vacanță bine meritată dar după ce s-au instalat și au luat cina apare VOCEA care le spune motivul pentru care sunt acolo, sunt vinovați de moartea cuiva iar toți neagă într-un fel ca Iuda: Oare eu sunt Doamne trădătorul ?   Judecătorul e cel care direcționează șirul narațiunii cum dorește, intuind de la început că trebuie să fie glasul autoarei, prea multe le știa tipul ăsta totuși am rămas mirat că e chiar U.N. Owen, mintea diabolică însetată după dreptate care a pus la...

Pastor stelist pana la moarte

Imagine
vreau sa va aud mainile in aer pt Steauaaaaaaaa..ii multumim Domnului ca ne-o ajutat sa castigam si azi..:) Am fost răstignit împreună cu Hristos, şi trăiesc… dar nu mai trăiesc eu, ci Hristos trăieşte în mine. De aici rezultă: Hristos este stelist ? Nu iubiţi lumea, nici lucrurile din lume. Toate lucrurile care pentru mine erau un câştig (o plăcere) le consider ca o pierdere, de dragul lui Cristos. le consider pe toate o pierdere faţă de valoarea deosebită a cunoaşterii lui Cristos Isus, Domnul meu, datorită Căruia am suferit pierderea tuturor lucrurilor şi datorită Căruia le consider gunoaie, pentru a-L câştiga pe Cristos şi pentru a fi găsit în El. Vreau să-L cunosc pe El şi puterea învierii Lui şi părtăşia suferinţelor Lui şi să devin ca El în moartea Lui pentru ca astfel să ajung, cumva, la învierea din morţi. Arenele romane în care frații noștri (martirii necunoscuți) au murit pentru plăcerea păgânilor sunt agreate de pescarii de oameni ai vremurilor noastre, fiind părtași ai a...